Profilul copiilor

Copii trebuie să aibe între 14 și 16 ani

La ce să te aștepți ca părinte

Dacă prețuiești educația care transmite nu doar informații, ci insuflă copiilor principii sănătoase, biblice și le arată modele demne de urmat, te încurajăm să îți duci copiii la una din grupele de copii a bisericii noastre!

În timp ce tu vei sta liniștit la programul de duminica dimineața, în biserică, copiii vor participa la un program special pentru vârsta lor în care vor învăța să cânte, să se roage, să vadă ce are Biblia de spus pentru copii și bineînțeles că se vor și juca și vor lega prietenii frumoase.

Tot în cadrul grupelor, copiii vor avea ocazional activități distractive, relaxante pentru a relaționa cu cei de vârsta lor, vor participa la evenimente speciale destinate copiilor și vor putea particpa la taberele organizate de Biserica Speranța.

Când și unde?

Întâlnirile obișnuite ale grupelor de copii au loc în fiecare duminică de la ora 9.30 până la ora 12 cu excepția primei duminici din lună când are loc Cina și toți copiii sunt în biserică.

Sala grupei mici este situată la demisolul bisericii, celelalte trei săli ale grupelor mai mari fiind la etajul trei al bisericii.

Mesajul celor implicați

Cine suntem?

Suntem una din cele patru grupe ale Bisericii Creştine Baptiste "Speranţa" Arad, cu cei mai mari copii (12-14 ani, sau chiar mai mult)

 

De ce străjeri?

Pentru că suntem gata să luptăm împotriva păcatului, fiind îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având mijlocul încins cu adevărul, încălţaţi cu râvna Evangheliei păcii şi bineînţeles, purtăm scutul credinţei şi sabia Duhului.

 

Ce facem?

Învăţăm împreună cum să fim în slujba lui Dumnezeu. Stăm la dispoziţia bisericii ori de câte ori este nevoie cu programe, mergem în tabere, iar fiindcă suntem cei mai mari, ne ajutăm învăţătorii la organizarea zilelor copilului, care au loc în fiecare an.

 

Vrei să fi şi tu străjer împreună cu noi? Te aşteptăm în fiecare duminică la grupa noastră ca să descoperim pas cu pas cât de mult ne iubeşte Dumnezeu.

Profilul slujitorilor

  • Dacă ești gata să Îl slujești pe Dumnezeu
  • Dacă ai timp să investești săptămânal câteva ore pentru a te pregăti
  • Dacă ești dispus să renunți la a fi slujit duminica dimineața pentru a sluji tu
  • Dacă vrei să găsești modalități noi și atractive în care să prezinți adevăruri și principii vechi dar biblice
  • Dacă îți place să fii înconjurat de copii și știi să relaționezi cu ei
  • Și bineînțeles dacă mai știi cum e să fii copil,

 

Alătură-te echipei de învățători de copii!

Pentru mai multe detalii despre cum poți deveni învățător la o grupă de copii, ia legătura cu fratele Gicu Martin sau cu unul dintre păstori.